marți, 3 martie 2015

Bilete mai ieftine cu pana la 50 % !

Share it Please
De luni, 23 februarie 2015, RATC Constanța va începe eliberarea abonamentelor reduse cu 50% și gratuite, în baza HCLM nr. 40/13.02.2015 pentru elevi și persoane cu handicap astfel:
1. ELEVI – aceștia beneficiază de 50% reducere pentru abonamente pe o linie (27,5 lei/lună), două linii (40 lei/lună), toate liniile (55 lei/lună), după cum solicită.
Elevii se vor prezenta la unul din chioșcurile de abonamente ale RATC Constanța cu:
-  Carnetul de elev vizat la zi – în original
-  Carte de identitate sau certificat de naștere – în original.
La controlul în mijloacele de transport, elevul va prezenta abonamentul RATC Constanța și carnetul de elev vizat la zi, CI sau certifica de naștere.
2. Elevii orfani, elevii cu cerințe educaționale speciale, elevii pentru care s-a stabilit ca măsură de protecție specială sau elevii aflați sub tutelă beneficiază de abonamente gratuite pe o linie, două linii sau pe toate liniile, după cum solicită.
Acești elevi se vor prezenta la chioșcurile RATC Constanța de la Gară, peronul liniilor 100-101, cu:
-  Carnetul de elev vizat la zi – în original
-  Carte de identitate sau certificat de naștere – în original.
3. Pentru elevii orfani sau tutelă – talon de pensie sau certificat de tutelă.
La controlul în mijloacele de transport, elevul va prezenta abonamentul RATC Constanța și carnetul de elev vizat la zi, CI sau certificatul de naștere.
Persoanele cu handicap mediu sau ușor beneficiază de abonamente gratuite pe perioada de valabilitate a certificatelor de încadrare în gradul de handicap.
Abonamentele se eliberează la:
a. Gară – pe peronul liniilor 100 – 101
b. Tomis 3 (Vamă) stația 42, 43, 43C, 43M sensul către centru.
Persoana beneficiară se va prezenta la unul din cele două chioșcuri de abonamente cu certificat de încadrare în grad de handicap și CI/BI.
La controlul în mijlocul de transport, persoana cu handicap mediu și ușor va prezenta legitimația specială RATC și CI sau BI.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Un produs Urban Constanta

Copyright Matei Deleanu 2015